4 D

Am fost la Aquarium sambata trecuta si a fost super misto. Pe langa multele variatii de pesti, am vazut si un scurt film documentar in 4D. Avand in vedere ca am sarit peste 3D, 4D a fost minunat. Simti ca esti in poveste. Fizic simti. M-au acompaniat o prietena si copiii unei alte prietene. Nu stiu cine a fost mai incantat, eu sau copiii :)

Din nou scriu de la serviciu, singurul loc, se pare, de unde pot scrie in ultima perioada. Acasa nu imi merge netu si nu reusim sa ne intelegem cu proprietara sa vedem de ce nu merge. Faptul ca e filipineza sau no, de pe undeva din Asia, nu ajuta la comunicare. Asa ca nici nu mai fac cu nervii acum ca nu merge, am acceptat situatia.

Ca tot vorbeam de serviciu, s-au intamplat o gramada de la ultimul post. Am un coleg nou cu care ma inteleg bine. Sau no, cat de bine te poti intelege cu colegii de serviciu. Macar asta nu e asa de constipat ca si fostul coleg. Asta e relaxat, atat de relaxat incat nu ii pasa de nimic. O colega a fost concediata. O adevarata drama. S-a discutat pe aceasta problema la serviciu si inainte de a fi concediata tipa si si acum se mai povesteste de situatie.

Managerul incearca sa isi justifice hotararea, colegii il invinovatesc ca a lasat lucrurile sa degenereze. Un adevarat "The office" show la serviciu. Si nici macar nu mai e amuzant, ca tot ce era de spus s-a spus. In fine, unii oameni probabil ca nu au chestii mai interesante de povestit.

Lunea asta m-a prins managerul la colt si a trebuit sa merg cu el la pranz. Unde, timp de o ora, a trebuit sa ascult din nou de ce a fost concediata tipa, cu argumente si tot. Plic-ti-si-tor (parca vad ca am despartit gresit cuvantul).

Prea mult nu s-au intamplat din august incoace. Ca am vazut ca ultima postare a fost in august. Atat ca am fost la un meci de hockey. Si a fost misto. Ritm alert, baieti si sange. Ce poate fi mai interesant pe atat. Adevarul e ca a fost amuzant. Mai ales ca am fost cu departamentul si am avut locuri la loja. A fost chiar in ziua in care s-a implinit un an de cand sunt in Canada: 24 Septembrie.

Intr-o zi managerul a vrut sa spuna ceva in romana, nu stiu exact de ce. In fine, si vine la mine si imi zice: Interj buna. De vreo 3 ori, ca nu am inteles ce vrea sa spuna. Intr-un final, cand mi-am dat seama ca nu o sa il inteleg oricum, mergem la el la calculator sa vad de unde a scos cuvintele astea si ce inseamna. De fapt el vroia sa zica: hello, adica buna. Interj era prescurtarea de la interjectie. Nici macar faptul ca era scris cu alte caractere si alta culoare decat buna nu l-a pus pe ganduri. Normal ca de atunci nu a mai incercat sa vorbeasca romaneste.

Am avut o discutie cu colega de apartament aseara pe tema Romania. Nu stiu cum am ajuns la subiectul asta. In fine, ce ma enerveaza la romanii veniti aici e ca intotdeauna vorbesc urat despre Romania. Totul e mai urat in Romania decat aici, se pare. Nu neg faptul ca sunt multe lucruri care trebuie schimbate, dar ei au aceleasi idei despre tara ca si in urma cu 8-10 ani, cand au ajuns aici.

In fine, poate ca nu sunt persoana cea mai indicata sa vorbesc despre subiectul asta, dar tot ma deranjeaza discutiile de gen. Cine stie cum o sa fie cand o sa merg la vara in tara. Sper sa nu fiu ca emigrantii aia enervanti care tot fac comparatie intre cum e in tara unde au emigrat si Romania.

Fara legatura cu ce am scris mai sus (cine ma stie, cunoaste), am vazut District 9. Care, spre surprinderea mea, mi-a placut. Destul de mult chiar.

Pe tema asta mai multe altadata, ca mi se termina pauza si trebuie sa ma intorc la birou.

La serviciu

Ca sa vezi unde trebuie sa fiu ca sa reusesc sa scriu ceva nou la blog. Ideea e ca mi-am terminat deja tura si astept sa vina o colega sa mergem la petrecerea de ramas bun a unui coleg. Colegul meu minunat, cu care nu am reusit sa ma inteleg nicicum. Consider ca sunt destul de toleranta (stiu, Cristina ar avea de comentat ceva la asta) si mi-e usor sa ma inteleg cu aproape toata lumea. Dar colegul asta a fost exceptia care intareste regula.

In fine, nu stiu de ce am pomenit de el. Probabil pentru ca la inceput m-a secat de energie cu atitudinea lui. In fine, drum bun si cale batuta.

In alta ordine de idei, am fost la golf cu firma. In fiecare an se organizeaza un turneu de golf cu toti angajatii. In afara de faptul ca jumatate din ce vorbeau colegii mei din echipa era pentru mine limba straina (:P), a fost destul de amuzant. Am facut toate 18 gaurile, dar a fost un teren mai mic, asa ca nu ne-a luat toata ziua sa il parcurgem.

Am fost cu caiacul pe un lac prin apropiere. E super tare, frate, cu caiacul. Bine, era sa ma rastorn de vreo cateva ori, dar am reusit sa ma mentin in barca totusi.

Mi-am facut o prietena. Iupi. E drept ca e romanca, da ne intelegem tare bine. E super activa si ma tot cara cu ea peste tot. Am fost si la Whistler. Minunat peisajul. O sa incarc niste poze, nu chiar in ziua in care postez textul, pentru ca, asa cum va spuneam la inceput, nu scriu de acasa.

Ce am ratat si mi-ar fi placut sa vad a fost Parada Gay. Din cate am inteles e mare tevatura inziua respectiva. Misto de vazut, dar nu e problema, ca nu au intrat zilele in sac, o sa ma duc la anul.

E, da, spre rusinea mea, desi am carte de credit (minunatia minunatiilor aici), nu am fost inca in stare sa imi planific sa merg la ambasada americana pentru viza. Nu stiu ce fac, da zilele trec super rapid.

Hai ca s-a facut ora 5 vine imediat colega si trebuie sa mergem la baute (glumesc, mami). Continuarea in week-end, sper.

Continuare: In dimineata asta m-am trezit la 7 jumate stresata de moarte ca am intarziat la serviciu. Numai cand am ajuns la baie am realizat ca este sambata. Inutil sa precizez ca m-am speriat asa de tare incat nu am mai reusit sa adorm.

Asa ca acum pierd vremea pe net. Incerc sa imi activez contul pe Startec, ceva companie cu ajutorul careia poti sa vorbesti ieftin cu strainatatea. Ceva de genul 1.9 centi pe minut cu Romania. Dar cred ca sunt inchisi in week-end, ca nu reusesc sa fac nimic.

Ma bate gandul sa imi iau un Blackberry sau un IPhone. Ca sa am acces la internet tot timpul. Ca ma eneveaza ca acasa am cu taraita. Numai ca nu stiu care dintre cele doua variante ar fi mai buna.

Am uitat sa va spun ca managerul meu ma considera una dintre cele mai interesante persoane pe care le cunoaste. Hahahahaha. Si asta din cauza ca de fiecare cand ma intreaba ce am facut in week-end sau in timpul saptamanii raspunsul meu e ca ba am mers pe munte sa fac ceva traseu, ba am mers la Whistler, ba am mers cu caiacul, ba la sala, ba la un festival de jazz etc.

Mie nu mi se pare asa fascinant cum i se pare lui, eu doar ma bucur ca nu stau in week-enduri acasa. Si pentru asta pot sa ii multumesc Laurei, prietena asta de care va spuneam. Si azi o sa ma sune pe la 10-11 sa facem planul pentru week-end. Si ce e fain cu Laura e ca e aici de vreo 7 ani si stie toata locurile bune.

Pana nu uit, mi-am promis ca o sa scriu despre cuvintele englezesti romanizate pe care le folosesc romanii de aici:

-a te plizui: a te face sa te simti bine

-a te misui: a-ti duce dorul

-a te liftui: a-ti ridica moralul

-a te enjoi: a te simti bine

-a te suporta: a te sustine.

De fiecare data cand le aud imi vine sa rad, ca suna asa de ciudat. Sper sa nu ajung sa vorbesc si eu asa in vreo 3 ani, ca ma reneg.

Cea mai ciudata chestie pe care am vazut-o si amuzanta in acelasi timp: doi east indian cu turbane pe cap pe cate un harley davidson. Mi-a parut rau ca nu am avut aparatul foto la mine in momentul respectiv.

Cam atat pentru acum, merg sa imi pregatesc ceva de mancare, mai vorbesc cu Cristina, Simi si cine o mai intra pe net si apoi in Vancouver cu mine.

Dupa 100 de ani

Da, stiu, nu am mai scris de 100 de ani. Nu ca nu as fi avut ce sa scriu, dar oarecum nu am reusit sa ma coordonez. Adica sa fiu pe net si sa si am chef sa scriu.

In primul rand, lucrez la o noua firma acum. E firma de avocatura, destul de mare pe-aici. Normal ca nu fac nimic ce tine de avocatura, da no, bun e si asa pentru inceput. Macar e full time si am tot felul de beneficii.

Vineri a fost "Diversity Day" si fiecare a trebuit sa aduca la firma mancare traditionala de la el din tara. Din pacate idee mai buna decat oua umplute nu am avut. Ce sa zic, macar a fost super simplu de facut. Nici macar nu cred ca e mancare traditionala, da no, e clar ca nu e mancare traditionala din Canada.

Apropo, am inceput sa colind muntii pe-aici. Sunt tot felul de trasee turistice, inclusiv trasee pentru biciclete. Intr-una din sesiunile de "hicking" am vazut o caprioara cu iedutul ei. Au fost asa de aproape si nici nu a fugit, ca iedutul era tare mic si nu putea sa umble foarte usor. Super tare (ce sa zic, nu gasesc cuvinte potrivite sa exprim sentimentul). De fapt de lipsa de cuvinte nu pot sa ma plang, dar de abilitatea de a le potrivi, da.

Trebuie sa imi fac mai multi prieteni cu care sa merg pe munte, ca deocamdata merg o data pe saptamana cu Laura, o prietena care e aici de vreo 7 ani si cunoaste imprejurimile.

A, o chestie interesanta. De fiecare data cand oamenii coboara din bus, ii multumesc soferului. Chiar ma gandeam ca as pica pe spate sa aud in Timisoara pasagerii multumind pentru calatorie. Acuma nu zic, in busurile aglomerate, cand se coboara pe la mijloc, nu se mai multumeste. Da intelegeti voi ideea.

Vroiam sa scriu ca m-a apucat o faza in care nu ascult decat Corrs si vroiam ajutor. Idei de ascultat altceva. Da intre timp a murit Michael Jackson (D-zeu sa il odihneasca), asa ca am intrat in faza MJ. Dar totusi, as fi recunoscatoare daca ati putea sa ma ajutati cu idei de muzica buna de ascultat.

Si am avut si o daza cu The Tudors, un serial despre Henric al VIII-lea. Misto filmat, costume faine, actori frumosi. Noroc ca a intrat in vacanta, ca asa mai ies si eu din casa.

E, am uitat sa va zic ca la firma asta te scot la un pranz platit de firma, ca sa iti ureze bun venit. Si apoi, pentru o luna, te inroleaza intr-un "mentor program". Cu alte cuvinte, iti gasesc un mentor, cineva care lucreaza de mai multi ani in firma, cu care iesi la pranz (tot din partea firmei) si pe care poti sa il intrebi ce vrei in legatura cu jobul sau cu firma.

Week-endul asta incepe festivalul de jazz si festivalul grecesc. Amandoua tin cate o saptamana. De-abia astept sa merg la concerte. Sunt multe care sunt platite si la fel de multe sunt in aer liber.

Apropo, ca am televizorul deschis, nu am vazut o reclama buna de cand am ajuns in Canada. De toata jena sunt toate. Sunt multe care fac reclama la un produs denigrand concurenta. Jenante.

Recitind ce am scris imi dau seama ca e foarte dezlanat si fara legatura unele cu altele. In fine, o fi de vina ora tarzie, faptul ca nu am mai scris de mult. No, data viitoare promit sa fie mai usor de citit. Si, cine stie, poate si mai interesant. :P

Canadienii se culca devreme

Data trecuta va spuneam ca ma mut intr-un loc nou. Desi am urat impachetatul, am reusit sa ma mut. Noul loc e super frumos, e curat, nou tot, cu o curte mare, aproape de ceva rezervatie de nativi, pe care o sa o vizitez in curand.

Am descoperit ca nu imi ia mai mult decat dincolo sa ajung la serviciu, deci totul s-a desfasurat normal, pana in urma cu doua seri, adica miercuri seara. Am lucrat de dupa-amiaza si am terminat serviciul la 10. Bine, trebuia sa ies la 9 jumate, da normal ca m-am miscat mai incet (ardeleanca, ce mai) si nu am reusit sa termin ce era de terminat decat la 10.

Iau eu primul bus inspre casa, urc apoi in skytrain, schimb la Columbia cu skytrain-ul care ma duce la Surrey Central si cand sa iau C74, autobusul care ma duce in Fraser Heights, descopar ca ultimul a plecat la ora 9.24. Ma uit inca o data pe orar, ca poate ochelarii imi fac feste. Nu poate sa scrie 9.24. Si totusi, era scris negru pe alb: 9,24. Bine mai circulau trei, unul la 9.40, altul la 10.15 si ultimul la 10.46. Dar acestea trei erau valabile numai pentru vinerea.

Ce sa fac? Ce sa fac? O sun pe prietena cu care stau, care, in stilu-i caracteristic, nu raspunde. De data asta insa o durea capul, asa ca s-a culcat mai devreme si de aceea nu a raspuns. Normal ca toata lumea mi s-a parut dubioasa, pe cine naiba sa intreb ce altceva ma duce acasa. Si, ca o desteapta, nu mi-am luat bani la mine, pe principiul ca daca ii am ii stric. Dar in cazul asta erau bineveniti, as fi incercat si eu taxiurile din Canada.

Noroc ca exista un fel de Hotline pentru pierduti in spatiu ca mine in fiecare statie de skytrain. Tot ce trebuie sa faci e sa ridici un receptor de-acolo, care te conecteaza la niste oameni tare draguti care iti spun cu ce sa ajungi la destinatia dorita. Asa ca mi-au zis si mie cum sa ajung cu busul aproape de casa mea. 

Am coborat din bus la statia indicata, in mijlocul autostrazii si hai sa incerc eu sa imi aduc aminte pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung acasa. Intre timp prietena cu care stau a raspuns la telefon si mi-a explicat cam pe unde sunt si care e drumul spre casa. Da normal ca era deja 11 si vreo 40, intuneric si eu la o rascruce de drumuri si nu stiam pe unde trebuie sa o iau pe strada imediat la dreapta sau urmatoarea la dreapta. 

V-as spune ca la un moment dat am inceput "sa dau apa la soareci", gandindu-ma ce naiba fac eu acolo, in mijlocul pustiului (mi se pare mie la momentul ala), singura, fara cineva care sa vina dupa mine. Da apoi m-am gandit ca nici in Timisoara nu aveam masina la scara, asa ca m-am mai linistit.

Dupa vreo 10 minute de deliberari, hai sa o iau pe prima strada, ba nu, ca parca a doua pare sa fie aia buna, observ ca fiecare strada avea placuta cu numarul ei. Deci o iau eu pe prima strada, si da-i inainte. Imi zic ca ar fi o idee buna sa ascult putina muzica, sa treaca timpul mai repede. 

Prima melodie: Another way to die, de la Jack White si Alicia Keys. Imi place melodia, da mi se pare prea cu semnificatie in seara aia. Hai sa sar la urmatoarea melodie, imi zic: You really got me de la The Kinks. Normal ca si versurile astea le interpretez ca fiind nepotrivite sa le ascult acum. Sar la urmatoarea melodie: Supermassive Black Hole de la Muse. Imi zic ca e prea mult si inchid mp3 playerul.

Dupa o jumate de ora ajung si eu acasa, deschid usa si normal ca incepe sa sune alarma de la casa. Ma chinui sa deschid cutiuta sa bag codul ca sa inceteze zgomotul. Cu chiu cu vai reusesc sa o deschid pe jumatate si sa ajung la cifrele potrivite. Normal ca toata lumea s-a trezit in casa, da nu m-a interesat, important e ca am ajuns eu cu bine. Am intrat la dus, promitandu-mi ca e ultima data cand mai fac asa ceva, sa vin asa tarziu acasa.

Presupun ca e inutil sa spun ca a doua seara am ajuns la aceeasi ora acasa. Da acum stiam drumul si nu m-am mai simtit mica si pierduta in spatiu. De data asta am ascultat muzica la casti, dar m-am ferit totusi de a asculta "Another way to die". Nu e bine sa iti fortezi norocul, totusi.

Ma mut

Da, nici nu am ajuns cu bine pe-aici ca trebuie sa ma mut. Bine, nu trebuie neaparat neaparat, dar e mai ok unde o sa merg, am camera mea verde cu usa care se inchide si statia de autobus aproape de casa. Ca sa vezi ce putin imi trebuie ca sa fiu fericita.

Da normal ca Surrey, orasul in care ma mut trebuie sa aiba ceva defect. Cel mai mare ar fi ca e orasul cu cea mai mare rata de criminalitate in Lower Mainland, zona din BC in care ma aflu eu. "Vestea buna" e ca in ultima perioada (din cauza bataii intre gasti pentru suprematie teritoriala in vanzarea drogurilor) au inceput sa se impuste oamenii in toata zona Vancouverului. Prima data am crezut ca din cauza ca vin eu dintr-o tara mai mica mi se pare ciudat sa citesc in fiecare zi despre oamnei omorati. Dar o colega de  la serviciu, canadianca, mi-a zis ca toate crimele astea sunt neobisnuite pentru partea asta in BC.

Pana si in Poco au fost omorati oameni acu 2 saptamani. Si apropo de crime in Poco, am citit ca acu vreo 10 ani politistii au prins un localnic, criminal in serie, care racola prostituate de pe Hasting street in Vancouver si le aducea la ferma lui din Poco. Dupa ce le viola, le omora si le arunca la porci.

Cand am citit stirea mi-am dat seama ca si Poco poate fi un loc interesant. 

Imi place mult in tara asta. Peisajul e incredibil, simti ca esti intr-o statiune la munte. Canadienii sunt, ei bine, nu stiu cum sunt canadienii pentru ca inca nu mi-am dat seama care e canadienii tipici. Sunt atatea natii aici ca nu imi dau seama care sunt canadieni. Probabil nu am frecventat inca cercurile potrivite.

Si la serviciu e bine, am colegi amuzanti, care se cearta toata ziua pentru clienti. Am vreo 5 colege rusoaice (printre care si managerul) si un new yorkez. Negru si homosexual. Apropo de homosexuali, sunt atatia aici. Si normal ca toti sunt minunati, arata super. Singurul defect e ca tin de mina un tip si nu o tipa.

Saptamana trecuta am fost la un club de jazz in Vancouver, Bogart's, cu muzica jazz live. Super misto clubul, muzica faina, atmosfera la fel, mancare buna. O sa incerc sa ies mai mult, acum ca o sa imi fie mai simplu, o sa am busul la scara :)

De vreo 2 saptamani incoace am inceput sa ma uit la filme. Am vazut: 

- The Reader: nu mi-a prea placut

- Revolutionary Road: mai fain decat mai sus-mentionatul film

- La Mala Educacion: e de Almodovar, cred ca nu mai  nevoie de alte precizari

- Vicky Christina Barcelona: asa si-asa

- Slumdog Millionarie: spre rusinea mea, am adormit

- Carne Tremula: cred ca il mai vazusem si inainte

- Watchmen: acum ma uit la el, pare misto, spre mare mea surprindere. Intr-o oarecare masura ma duce cu gandul la Toti oamenii sunt muritori a lui Simone de Beauvoir.

Si am inceput sa citesc Nexus lui Henry Miller. E super misto, ca toate cartile lui. Am terminat de citit si Amerika, pe care Manu mi-a recomandat-o. E interesanta. Pacat ca nu e terminata.

Urmatoarele doua zile o sa mi le petrec impachetand. Nu am nici un chef. Am amanat cat am putut momentul, dar avand in vedere ca ne mutam sambata, nu mai pot amana. Normal ca am innebunit-o pe prietena cu care stau in casa, care e mai organizata decat mine si ii place sa fie impachetate din timp.

Din pacate, a descoperit ca  eu nu sunt genul care impacheteaza cu o saptamana inainte. Manu stie ca si bagajele pentru Canada le-am aranjat cu o seara inainte :P

Dollar store si Marat Safin

Acum sunt in Waves Coffee House si imi verific e-mail-urile. Din motive pe care nu o sa le expun aici, nu mai beneficiez de internet acasa. Asa ca, pentru a vedea ce vesti am mai primit, ce forward-uri mi-a mai trimis lumea si ca sa imi verific offline-urile de la mess (:P) mi-am miscat fundul din casa pana in centrul Poco-ului.

Se pare ca locul asta e destul de frecventat de "tineretul muncitor canadian". Atmosfera e ok, muzica in surdina si internet gratuit (totusi trebuie sa consumi de cel putin 3 dolari la 2 ore pentru a beneficia de gratuitate). 

Week-endul viitor va fi in Vancouver un fel de festival celtic, sunt curioasa cum o sa fie. Sper sa nu ploua ca de Noul An Chinezesc si sa imi fie aiurea sa merg pe ploaie in Vancouver.

Dollar Store e un lant de magazine care vande produse la 1 dolar, un fel de 38.000 la noi (sau, ma rog, 3,8 lei). Se vinde tot, de la lenjerie intima la mancare, de la ghivece de flori la unelte pentru constructii. Nu vreau sa ma gandesc la calitatea unora dintre aceste produse. 

Insa exista anumite produse pe care e ok sa le iei de acolo, pentru ca gasesti aceleasi produse, aceeasi marca in alte magazine de 5 ori mai scumpe. Bine, cine stie, poate ca in vreo 3 ani de Canada o sa imi fie rusine ca am intrat intr-un astfel de magazin :))).

Poate ca o sa va intrebati de ce am pomenit de Marat Safin in titlu. Pai e simplu. Manu m-a anuntat ca a fost in tara saptamana trecuta pentru meciul de Cupa Davis. Fir-ar, acum pe cand nu mai sunt in tara. Si mai e un motiv pentru care l-am pomenit in titlu. Ziceti-mi ca sunt nebuna, da de cand am venit aici am inceput sa visez cu tot felul de actori.

Stiu, stiu, e asa copilareasca faza, dar nu o pot controla. Adica nu fac nimic diferit decat faceam in tara, nu citesc mai multe reviste despre celebritati, nu visez sa ma intalnesc cu una sau ceva de genul asta. Si nici nu am avut (decat pentru un scurt timp :D) isteria posterelor actorilor favoriti lipite pe perete. Deci nu stiu care e faza.

Cu cine am visat de cand sunt aici: Hugh Laurie (sa zicem ca inteleg, pentru ca imi place House), George Clooney (pentru asta nu am nici o explicatie, in afara de O Brother Where Art Thou, nu am vazut nici un film memorabil cu el), Marat Safin (inteleg ca am vb despre el in ultima perioada, dar erau perioade in care ma uitam la campionate de tenis la care participa el si nu am visat niciodata cu el). Stiu ca nu e lista lunga, da mi se pare tare ciudat sa visez cu ei.

Nu stiu de ce am ales ca postarea asta sa fie mai personala decat celelalte. Poate pentru ca mi-am dat seama ca ce scriu e oarecum o relatare seaca a ceea ce vad in Canada, si nu scriu nimic despre mine, despre cum ma simt, despre starea pe care o am.

O sa ma opresc aici, pentru ca cele 2 ore pe care le aveam s-au scurs incetisor.  Sper ca nu v-am speriat cu relatarile mele despre visele mele dubioase.

Transport public si servetele

Da, stiu, a trecut mult timp de cand nu am mai scris. Cred ca soarele puternic din ultima perioada, si zvonurile ca saptamana viitoare va ploua m-au facut sa stau cat mai departe de casa.  Si bine am facut, pentru ca de duminica a inceput sa ploua.

Nu mai tin minte daca am scris sau nu despre Skytrain, un fel de metrou, numai ca nu prea circula subteran, ci mai mult la suprafata. Si nu il conduce nimeni in sensul clasic al cuvantului: nu are sofer, vatman, nimic. E super plin toata ziua. Mai ales de dimineata, cand merge lumea la serviciu, e super plin. Se imping aia pe acolo sa reuseasca sa intre in skytrain. Noroc ca vine cate un skytrain din 2 in 2 minute dimineata.

Pacat ca nu au reusit sa asigure inca in toate suburbiile Vancouver-ului transportul cu skytrain-ul. Daca stai mai departe de Coquitlam, nu ai nici o sansa sa ajungi repede si usor cu mijloacele de transport in comun. Contrar a ceea ce ati putea crede, transportul in comun nu e f bine pus la punct aici. Si de infrastructura sa nu mai vorbim. E dezastru, avand in vedere ce mare e tara si cat de bine ar trebui sa fie pusa la punct.

Lumea spune ca in State toate sunt mai bine puse la punct decat in Canada. De-abia astept sa imi iau viza de State, sa vad cu ochii mei cum e pe-acolo. Sper sa ajung si eu macar in Seattle pana cel tarziu in aprilie.

Stiu ca sar de la una la alta, dar mi-am adus aminte de un subiect care ma intriga la un moment dat. De cand am venit aici, nu am vazut lume care sa se stearga la nas in public. Si ma tot gandeam cum fac oamenii astia cand sunt raciti. Ce fac? Au dispozitiv special de sters nasul? Ca servetele de nas gasesti destul de greu prin magazine.

Gasesti cutiile alea de carton cu sute de servetele de nas, dar pachetele pe care sa ti le pui in poseta/geanta/rucsac, gasesti mai greu. Zici ca-s de contrabanda. Chiar am intrebat-o pe o prietena care sta aici de 10 ani de unde isi cumpara ea batistute cand are nevoie. Si a parut intrigata de intrebarea mea. Cum adica sa ai nevoie de batistute?

Si, intr-un final, mi-am dat seama de ce se gasesc asa de greu batistute de carat in poseta si sunt si scumpe. Pentru ca lumea nu se sterge la nas, cel putin nu in public. Prefera sa isi "traga nasul" decat sa foloseasca servetele. Se pare ca lectia asta nu se invata la gradinitele de aici.

Ca sa nu ziceti ca scriu numai lucrurile negative despre Canada, uite ca scriu una dintre chestiile care mi se par faine aici (desi sunt convinsa ca Simi nu o sa fie de acord cu mine). In BC nu se fumeaza in locuri publice, nu se fumeaza in localuri, f rar se simte miros de tigara pe strada. Am si uitat cum e sa intri intr-un local si sa incepi sa plangi din cauza fumului.

De-abia astept sa imi iau un aparat foto, ca sa exemplific cu poze ce scriu in blog.

Azi o sa postez niste poze mai noi si mai vechi, cu oceanul, in principiu.

Fara titlu

Pentru ca nu cred ca o sa scriu pe o tema anume, asa ca habar nu am avut ce titlu sa ii dau.

E ora 12.32 noaptea si eu inca nu pot sa adorm. Din cauza racelii. De cand am venit in Canada, racesc mai repede, mai des. Se pare ca inclusiv germenii sunt mai dezvoltati aici. Sau sistemul meu imunitar nu e inca adaptat corespunzator.

Am dormit aprope toata ziua azi, asa ca acum stau ca si cucuveaua si vorbesc pe messenger cu Cristina si Gabriel (La multi ani, din nou!!!). Si ma gandeam ca ar fi frumos sa va povestesc ce s-a intamplat de ultima oara cand am scris.

Am fost ieri la UBC (University of British Columbia)ma interesez de cursuri in general si despre cursuri la Facultatea de Drept in special. Si nu am aflat nimic nou. Am aflat ca e greu sa intri (de parca asta nu stiam si inainte), ca e scumpa (din fericire exista imprumuturi) si ca trebuie sa dau un test care se numeste LSAT, care e destul de greu. Un fel de test de logica, si prietenii stiu ca logica nu e punctul meu forte. 

Din fericire nu am fost singura la UBC, am fost cu Javi (prietena mea din Chile), si ea curioasa de cursuri canadiene. Un amanunt despre Javi: e sagetatoare si e la drept. Naiba stie cum de am dat de ea. Tot asa reusesc eu sa imi gasesc prieteni. Cred ca jumate din prietenii mei sunt sagetatori (:P). In fine, nu stiu de ce am facut afirmatia asta cu sagetatorii, dar ce sa zic, e tarziu, sunt racita, intre timp ma uit si la matrix si vorbesc si cu Gabriel, asa ca intelegeti si voi.

Uite ca acum mi-am amintit ca vroia Cristina sa scriu despre telefonia mobila de aici. Vreau sa incep prin a spune ca e naspa, ca sa nu folosesc un cuvant mai urat. Inca nu am reusit sa inteleg toate regulile care guverneaza telefonia mobila canadiana, dar ce am inteles pana acum nu e de bine.

In primul rand, cartelele reincarcabile sunt foarte scumpe si nu te tin mult. Adica, datorita faptului ca trebuie sa platesti cand te suna cineva, putinul credit pe care il ai pe cartela se duce, cat ai zice "convorbire" . Asa ca iti faci abonament. La care trebuie sa platesti: cand suni, normal; cand te suna cineva; daca vrei sa iti fie afisat numarul care te suna; daca vrei sa suni la mai mult de 70 de km de zona in care ti-ai facut abonamentul si sunt convinsa ca mai sunt o gramada, dar normal ca acum nu le mai tin minte. 

Ce nu inteleg eu, de ce in aceeasi provincie, British Columbia, unele convorbiri se considera inter-urbane (long distance) la telefoanele mobile. Tin minte ca in tara nu conta ca il sunam pe Andrei (in Constanta), Dani (in Caransebes), Gabriel (in Baia Sprie) sau Manu si Simi (cand erau la Tasnad), ca tot atata plateam. In fine, stiu, e alta tara, dar sa ai telefon aici e super scump. Cel putin pentru mine e. In fiecare luna ma pomenesc ca trebuie sa platesc 50 de dolari, si habar nu am de ce.

Din cate am inteles in State e mult mai ok din punctul asta de vedere. O sa vad cand o sa merg acolo. De-abia astept sa vad cum e si prin America. Si nici nu e greu sa obtin viza. Trebuie doar sa platesc o suta si ceva taxa, si primesc viza de turist pe 10 ani. Iupi.

Azi am vazut la TV discursul lui Obama din East Peoria, Illinois, la fabrica Caterpillar. Si-a promovat pachetul de stimul economic pe care asteapta sa il adopte cele doua camere, ca sa il poata semna si sa intre in vigoare. A vorbit mult despre redresarea economiei americane. Nu stiu cum e privit in tara, dar aici, faptul ca a castigat alegerile e privit ca un moment istoric. Toata lumea e convinsa ca odata cu alegerea lui Obama ca presedinte lucrurile o sa se schimbe.

Se vorbeste foarte mult si despre relatiile americano-canadiene care au avut de suferit in ultima perioada. Prima vizita oficiala a lui Obama peste hotare va fi in Canada. Asa ca acum toti vorbesc despre asta si despre implicatiile acestei vizite.

Am uitat sa va zic ca ascult la casti CBC Canada, un fel de post de radio care e ca si Radio Romania Actualitati. Toata ziua sunt numai stiri, foarte putina muzica. E foarte bine pentru engleza mea. 

Imi dau seama ca am inceput sa bat campii. E destul de tarziu si nu ma mai pot concentra. O sa scriu zilele urmatoare mai multe si mai bine ordonate.

In Abby

Greu ma apuc din nou de scris. Am venit la matusa mea in Abby si am avut un weekend destul de plin. Am fost la piscina, unde m-am copt la foc mic impreuna cu altii in jacuzzi. Apoi am incercat sa ard caloriile inotand in "valurile marii". Sa ma explic. Din 15 in 15 minute, pret de 15 minute, apa piscinei incepea sa se umfle si arata ca la mare. Cu valuri. Misto idee. Probabil ca or fi piscine din astea si in tara, dar pentru mine a fost o experienta noua.

Aseara am fost la o piesa de teatru, "Sunetul muzicii". Verisoara mea, care este in clubul de dramaturgie al liceului in care studiaza, a jucat rolul Elsei in aceasta piesa. M-a surprins cat de profesional poate sa arate o piesa pregatita de elevi de liceu. Trebuie sa mentionez, ca desi a fost super racita, verisoara mea a jucat si cantat minunat. Si, nu, nu spun asta din cauza ca este verisoara mea.

Deci weekendul in Abby a fost, ca de obicei, fain si relaxant, desi de data asta cu mai multe evenimente extra-domestice decat de obicei.

Saptamana trecuta a fost una plina, de aceea nici nu am mai scris nimic nou. Am invatat cum se revizuiesc dosarele intr-un birou de avocatura, cum se trimit scrisori la clienti si cum se raspunde la  intrebari referitoare la imigrare in Canada.

Apropo, am aflat cum se numesc fructele alea misto de care va scriam acum cateva zile, alea care au gust asemanator cu strugurii: longan. Ciudat nume.

Am uitat sa va scriu cat de greu am reusit sa ajung la matusa me ain Abby. Pentru ca nu am mai vrut sa o pun pe drumuri, cum fac de obicei cand vin la ea, m-am decis sa iau Greyhound-ul. Si ma trezesc eu la 5 dimineata ca sa prind autobusul de 6.45. Care normal ca nu il iau din Poco, ca Greyhound-ul nu a auzit de acest orasel, ci il iau din Coquitlam.

Si ajung eu la 6.10 in Coquitlam, ca sa aflu ca nu am ajuns unde trebuie, ca Greyhound-ul nu se ia de unde credeam eu, ci din directia opusa. Reusesc sa iau un autobus care ma duce de data asta in statia Greyhound si aflu cu oarecare usurare ca autobusul nu era la 6.45 ci la 7.10. Si normal ca aflu ca existau si autobuse care mergeau mai tarziu si ca nu era necesar sa ma trezesc asa devreme ca sa ajung la o ora decenta in Abby.

Oricum a fost o dimineata minunata. M-am simtit ca in Timisoara, in diminetile in care ma trezeam la 4 ca sa prind autocarul inspre Tasnad. Si, avand in vedere ca va scriu din Abby, cred ca va dati seama ca am prins autocarul si am reusit sa ajung la matusa mea.

Acum ma tot gandesc daca sa pornesc in seara asta spre Poco sau sa iau maine autobusul pana in Vancouver. I-am promis Javierei ca ma intalnescu cu ea ca sa mergem la UBC (University of British Columbia). Sunt asa de curioasa cum e pe-acolo. Din cate am priceput eu de la cei cu care am vorbit, e ca si complexul studentesc din Timisoara, numai ca e la scara mult mai mare.

Imi dau seama, recitind ce am scris ca nu am prea avut inspiratie in seara asta. Si e scris destul de sec si tehnic. O fi de vina raceala care ma paste. Apropo de asta, ma enerveaza ca de cand am venit in Canada racesc foarte usor. Probabil ca nu sunt obisnuita cu microbii de aici. Ei nu stiu ca sunt din Ardeal, de la munte cum ar zice Andrei, si ca eu nu racesc usor? Cred ca o sa trebuiasca sa am o discutie serioasa cu ei :)

Apropo (fara nici o legatura, normal) stie cineva cum sa uploadez filmulete pe un website, sa zicem, fara sa folosesc foarte mult spatiu? Si cum se pot edita filmulete?

No bun, cam atat din Abby, promit ca data viitoare sa povestesc mai multe si sa le scriu mai frumos decat am scris mailul (postingul) asta.

Vancouver my love

Si nu din cauza cladirilor, ci din cauza ca are iesire la Pacific si are si munti in nord. Imi place ca e multa miscare, energie in Vancouver. Oamenii nu au uitat ca picioarele au rolul de a-i transporta din punctul A in punctul B, asa ca intotdeauna sunt o multime de oameni pe strazi.

Inca nu am reusit sa vad tot, dar cat am vazut imi place. Zona preferata, pana acum, e Gastown, un fel de cartier. Locul de unde "a inceput" Vancouverul. Inainte sa fie botezat Vancouver, se numea Gastown. De ce imi place mai mult si mai mult aici? Pentru ca are un aer boem, o atmosfera mai deosebita decat restul orasului. Cand am pasit in Gastown, m-am simtit ca atunci cand am descoperit Piata Unirii din Timisoara. Parca intri intr-o alta dimensiune, cel putin asa am simtit atunci (Manuela stie :P).

Am facut o gramada de poze in Gastown (de data asta centrate, in caz ca te intrebi, Daniel). Sper sa si apuc sa le pun pe blog. Sunt foarte multi pereti cu grafitti, magazine-boutique-uri, haine vintage si lume interesanta.

Hastings Street e o alta strada faimoasa in Vancouver. E foarte lunga, partea de vest e foarte frumoasa, cu cladiri impunatoare, cluburi scumpe si partea de est a Hasting Street-ului e plina cu oameni care traiesc pe strada. E considerata zona cea mai saraca din Canada. Surprinzatoare e trecerea de la partea de vest la partea de est a acestei strazi.

Parca o granita invizibila ar imparti strada in doua. Si e trecerea asa de brusca de la cladiri curate si oameni imbracati la costum la cladiri abadonate si oameni impingand carucioare de supermarket, pline cu haine, paturi si pungi de plastic. Se pare ca majoritatea oamenilor care stau in Downtown Eastside (pentru ca e in centrul Vancouverului) sunt alienati mintal sau dependenti de droguri.

Un canadian imi zicea ca la un moment dat a fost inchis un spital de boli mintale si ca toti internatii de acolo au ajuns pe Hasting Street, dar imi vine greu sa cred. Avand in vedere ca aceasta informatie am primit-o de la un canadian care nu stie ca tara lui e inca monarhie parlamentara, nu stiu ce sa cred in legatura cu asta.

Cert e ca autoritatile canadiene incearca sa remedieze situatia si sa ii adune de pe strazi pe toti oamenii care efectiv acolo dorm, pentru ca in 2010 va fi Olimpiada. Si nu da bine sa ai oameni ai strazi bantuind prin oras. Ce anume se gandesc sa faca, vom vedea.

Apropo de Olimpiada, sunt foarte multe controverse pe tema aceasta. O gramada de manifestatii anti-olimpiada se organizeaza in Vancouver. Si din ce in ce mai multe articole in ziar blameaza costul ridicat al construirii Orasului Olimpic si lipsa de transparenta din partea VANOC, organizatia care administreaza banii si se ocupa de tot ce inseamna Olimpiada din 2010.

Saptamana trecuta au mai primit 450 de milioane de dolari canadieni pentru a termina constructia. Se pare ca totalul chelutielilor se va ridica la 6 bilioane de dolari, iar incasarile doar la 4 miliarde. Nu cred ca exista o zi in care sa nu fie scris macar un articol pe tema asta.

Si ca sa nu credeti ca in Canada totul e minunat si pana si politicienii umbla cu ghirlande de flori la gat, sa va povestesc ce s-a intamplat cu putin inainte de Craciun. In noiembrie au fost alegerile parlamentare, iar Stephen Harper a fost reales in functia de prim-ministru. Deoarece partidul sau nu detine majoritatea parlamentara, opozitia s-a gandit sa formeze o coalitie si sa voteze o motiune de cenzura impotriva Guvernului Harper.

Insa prim-ministrul a avut o intrevedere cu Guvernatorul General (reprezentantul reginei in Canada) si acesta (Michaella Jean) a hotarat ca vacanta parlamentara sa vina mai repede :P
Acum toate sunt bune si frumoase, intre timp coalitia (formata din Noul Partid Democrat, Partidul Liberal si Blocul Quebecois), ca orice coalitie, nu-i asa, asa este, s-a destramat si Stephen Harper si al lui Guvern au iesit teferi si nevatamati din aceasta iarna cu peripetii.

S-ar putea sa va fi plictisit cu aceste amanunte politice, dar eu astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai intampla in continuare in sfera politica. Nu stiu daca e reconfortant sau deranjant sa vezi ca nu numai in tara ta se intampla tot felul de mizerii in parlament.

O sa ma opresc aici, mi se pare ca si asa am scris cam mult azi, dar incerc sa ajung oarecum la zi cu ce s-a intamplat cu mine de cand am venit in Canada.

Minunatul Port Coquitlam (cunoscut si sub denumirea de Poco)

Nu stiu altii cum sunt (:P), dar canadienilor le place sa isi "alinte" orasele. Astfel ca Port Coquitlam este Poco, iar Abbotsford (un oras la 5 km de granita cu SUA si la vreo 60 de Poco), devine Abby.

Poco, orasul in care locuiesc momentan se afla in minunata provincie British Columbia, la 70 km de Vancouver. Oraselul e flancat de munti si de raul Fraser. E o suburbie tipica nord-americana, in care nu vezi oameni plimbandu-se pe strada decat daca au si o lesa in mana. E ideal pentru o familie a carei membri nu mai au chef decat sa se odihneasca dupa o zi obositoare la lucru.

Inca nu am descoperit localuri interesante in care sa iesi, de fapt in afara de cateva fast-food-uri, un Save-on-Foods (supermarket), nu prea mai ai ce sa vezi. E un fel de Tasnad, dar la scara mai mare. Din pacate nu stau aproape de centru deloc, asa ca imi e si mai greu sa descopar locuri pe-aici.

Oricum oameni care stau de mult timp pe-aici imi spun ca nu prea ai unde sa iesi in Poco. Ei daca vor sa iasa ies in Coquitlam, un oras care e f aproape si care e mult mai mare. Sincera sa fiu nici nu sunt interesata de acest orasel, pentru ca nu imi place atmosfera din el. Pare oras parasit, fara oameni in el.

Cred ca din aceasta cauza stau mai mult prin Vancouver, care emana atata energie, incat pare tangibila. Dar am promis ca o sa vorbesc despre Poco, asa ca nu o sa schimb subiectul.

Singurul lucru care imi place in Poco e peisajul, care e minunat. De la geamul casei in care stau se vad muntii si valea cu copaci. O sa pun si niste poze pe blog cand o sa reusesc sa imi descarc pozele de pe telefon (cu alte cuvinte, cand imi gasesc bluetooth stickul).

Despre bucatarie (continuare a unei discutii cu Danutz) - partea a II-a

Aseara, pe drumul inspre Port Coquitlam (sa nu uit sa va scriu si despre Poco intr-o nota separata), am vazut un local care servea mancare etiopiana. Sunt curioasa ce mananca etiopienii.

Mi-am dat seama ca intr-o oarecare masura am facut o greseala cand am spus ca Tim Hortons e varianta canadiana a Starbucks-ului. De fapt Tim Hortons e varianta canadiana a McDonalds.
Blenz Caffee este varianta canadiana a Starbucks-ului. In fine, nu stiu daca este atat de important acest lucru, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare :)

Vineri am mancat un fel de shaorma chinezeasca care avea in compozitie: alge, creveti si orez. Super bun si ieftin. Exista si un magazin chinezesc, T&T, numai cu produse chinezesti. Fructe, legume, carne, mancare preparata, produse de patiserie. Daca nu ar fi etichetele cu pretul si explicatia in engleza, nici nu as stii ce reprezinta produsele respective.

Am descoperit un nou fruct, are gustul strugurilor de la noi, numai ca fiecare boaba e acoperita cu o pelicula relativ solida, pe care trebuie sa o rupi ca sa ajungi la bob. O sa imi notez data viitoare numele fructului. Ca imi dau seama ca jumatate din ce mananc nu stiu cum se numeste :P

Apropo de shaorma, am mancat si aici. Nu stiu daca e din cauza ca m-am obisnuit cu cea din Timisoara, dar cea de aici are alt gust. Ce sa zic? Nu ma omor dupa ea. Nu cred ca o sa mai dau banii pe ea, mai ales ca e si cam scumpa, vreo 7 dolari.

Cam atat deocamdata despre mancare. Nu mai am inspiratie sa scriu despre asta, dar sunt convinsa ca o sa mai scriu pe tema asta mai incolo.

P.S.: Am descoperit numele fructului care are gustul asemanator cu al strugurilor: longan.

Incercare

La minunata idee a lui Daniel, m-am gandit sa imi fac un blog. In felul asta e mai simplu sa scriu ce simt in legatura cu experinta din Canada, fara sa trebuiasca sa scriu acelasi lucru in mai multe mailuri.

Azi a fost prima mea zi de internship (de fapt, ce vorbesc, a doua). Mi-a placut, e interesant sa vezi cum se lucreaza intr-un birou de avocatura. Si e o schimbare placuta, avand in vedere ca aproximativ asta vroiam sa fac si de aceea am si ales Dreptul.

Imi dau seama ca modul in care scriu e un pic formal, dar o sa incerc sa il schimb. Intotdeauna cand am incercat sa imi tin "jurnale" am observat ca exista un oarecare formalism in exprimare. Desi nu era o tema de casa care nu putea sa aiba accente personale, nu am reusit sa ma debarasez nici acum de acest stil.

In fine, ceea ce vroiam sa spun e ca o sa incerc sa scriu ceea ce mi se pare mie interesant, ciudat, diferit in Vancouver.

Despre bucatarie (continuare a unei discutii cu Danutz)

Vancouverul e unul dintre orasele in care poti sa gasesti orice fel de mancare iti doreste sufletul: japoneza, coreeana, indiana, thailandeza, chinezeasca, mexicana, greceasca, turceasca si, bineinteles minunatul fast-food made in America de Nord. Probabil ca mai sunt o gramada de specialitati din alte tari, dar deocamadata astea sunt cele cu care m-am "intalnit" eu si pe care mi-am cheltuit o parte din banii de alocatie.

Dintre toate, preferata mea e japoneza, imi place sushi foarte mult si tot felul de specialitati cu carne de peste. Pretul e mai mult decat acceptabil. Nu am fost intr-un restaurant, dar chiar si in "food court"-urile din mall-uri, bucatari japonezi prepara mancare in fata ta.

De cand am venit aici, nici nu imi mai place mancarea chinezeasca, mi se pare ca paleste in comparatie cu cea japoneza. Si chinezii mananca mancare japoneza :)
Pana acum am vizitat doar restaurante indiene si coreene.
Mancarea indiana e buna, imi place, au un fel de paine nedospita, care se numeste "nan", cred ca e painea lor traditionala.

Restaurantul coreean la care am fost de doua ori pana acum m-a facut sa reconsider picantul. Sa ma explic. Inainte sa pasesc in restaurantul asta stiam ca imi place sa mananc picant si indiferent cat de picanta era o mancare, nu mi se parea ca e dificil de mancat. E, acum stiu ca greseam. Am comandat carne de pui cu ceva sos picant. Si desi a incercat chelnerul sa ma convinga ca e picant, imi ziceam ca nu poate fi chiar atat de rau. Cred ca daca va spun ca nu am simtit gustul carnii din cauza sosului, am spus tot. Noroc ca fratele Gabrielei (prietena cu care stau in casa) a fost destul de inspirat sa comande bere. Dar chiar si asa, nu am reusit sa imi stapanesc lacrimile. Nu stiu daca as repeta experienta, da stiu ca am mancat toate aripioarele din farfurie, sau no, sosul, asezonat cu aripioare.

Am incercat si KFC-ul aici, pentru ca cel din tara imi placea. Bleah! Crispy strips, care era meniul meu preferat are gust de pasta. Pasta de nu se stie exact de ce, dar in nici un caz de carne de pui. Ala din tara macar avea gust de pui, aici cred ca si-a pierdut semnificatia, sau gustul. A fost prima si, sper, ultima data cand am mancat la KFC.

In schimb inghetata de la McDonald's, McFlurry e minunata si nici nu e foarte scumpa. E aprox 2.50 cad, aprox. 6 lei.
Un fenomen foarte raspandit in Vancouver e fenomenul Starbucks. Sunt atat de multe cafenele din lantul american incat li se potriveste expresia "ca ciupercile dupa ploaie". Pe strada cea mai populara din Vancouver, Robson Street, e cate un Starbucks la fiecare colt. La un anumit colt sunt doua, unul pe stanga si un altul pe dreapta. Am devenit fan Starbucks, desi nu beau cafea, dar am incercat ceaiul de la ei, ciocolata calda, frapuccino si caffee late. Sunt bune, muzica e misto si atmosfera relaxata. Din cate am citit in Dilema veche, s-a deschis acum unul si in Bucuresti.

Varianta canadiana a Starbucks-ului, care mai adauga si mancare, e Tim Hortons. Nu imi prea place, nici cum arata interiorul "localului" si nici cum mi se pare ca e tratat personalul.
Dar aici se pare ca taberele sunt impartite, in cei care prefera Starbucks si cei care sunt fani Tim Hortons.

Sunt convinsa ca as mai avea ce sa va zic pe tema asta, dar e deja ora 11.39 PM si sunt cam obosita.
Promit sa revin cu partea a 2-a.