Vancouver my love

Si nu din cauza cladirilor, ci din cauza ca are iesire la Pacific si are si munti in nord. Imi place ca e multa miscare, energie in Vancouver. Oamenii nu au uitat ca picioarele au rolul de a-i transporta din punctul A in punctul B, asa ca intotdeauna sunt o multime de oameni pe strazi.

Inca nu am reusit sa vad tot, dar cat am vazut imi place. Zona preferata, pana acum, e Gastown, un fel de cartier. Locul de unde "a inceput" Vancouverul. Inainte sa fie botezat Vancouver, se numea Gastown. De ce imi place mai mult si mai mult aici? Pentru ca are un aer boem, o atmosfera mai deosebita decat restul orasului. Cand am pasit in Gastown, m-am simtit ca atunci cand am descoperit Piata Unirii din Timisoara. Parca intri intr-o alta dimensiune, cel putin asa am simtit atunci (Manuela stie :P).

Am facut o gramada de poze in Gastown (de data asta centrate, in caz ca te intrebi, Daniel). Sper sa si apuc sa le pun pe blog. Sunt foarte multi pereti cu grafitti, magazine-boutique-uri, haine vintage si lume interesanta.

Hastings Street e o alta strada faimoasa in Vancouver. E foarte lunga, partea de vest e foarte frumoasa, cu cladiri impunatoare, cluburi scumpe si partea de est a Hasting Street-ului e plina cu oameni care traiesc pe strada. E considerata zona cea mai saraca din Canada. Surprinzatoare e trecerea de la partea de vest la partea de est a acestei strazi.

Parca o granita invizibila ar imparti strada in doua. Si e trecerea asa de brusca de la cladiri curate si oameni imbracati la costum la cladiri abadonate si oameni impingand carucioare de supermarket, pline cu haine, paturi si pungi de plastic. Se pare ca majoritatea oamenilor care stau in Downtown Eastside (pentru ca e in centrul Vancouverului) sunt alienati mintal sau dependenti de droguri.

Un canadian imi zicea ca la un moment dat a fost inchis un spital de boli mintale si ca toti internatii de acolo au ajuns pe Hasting Street, dar imi vine greu sa cred. Avand in vedere ca aceasta informatie am primit-o de la un canadian care nu stie ca tara lui e inca monarhie parlamentara, nu stiu ce sa cred in legatura cu asta.

Cert e ca autoritatile canadiene incearca sa remedieze situatia si sa ii adune de pe strazi pe toti oamenii care efectiv acolo dorm, pentru ca in 2010 va fi Olimpiada. Si nu da bine sa ai oameni ai strazi bantuind prin oras. Ce anume se gandesc sa faca, vom vedea.

Apropo de Olimpiada, sunt foarte multe controverse pe tema aceasta. O gramada de manifestatii anti-olimpiada se organizeaza in Vancouver. Si din ce in ce mai multe articole in ziar blameaza costul ridicat al construirii Orasului Olimpic si lipsa de transparenta din partea VANOC, organizatia care administreaza banii si se ocupa de tot ce inseamna Olimpiada din 2010.

Saptamana trecuta au mai primit 450 de milioane de dolari canadieni pentru a termina constructia. Se pare ca totalul chelutielilor se va ridica la 6 bilioane de dolari, iar incasarile doar la 4 miliarde. Nu cred ca exista o zi in care sa nu fie scris macar un articol pe tema asta.

Si ca sa nu credeti ca in Canada totul e minunat si pana si politicienii umbla cu ghirlande de flori la gat, sa va povestesc ce s-a intamplat cu putin inainte de Craciun. In noiembrie au fost alegerile parlamentare, iar Stephen Harper a fost reales in functia de prim-ministru. Deoarece partidul sau nu detine majoritatea parlamentara, opozitia s-a gandit sa formeze o coalitie si sa voteze o motiune de cenzura impotriva Guvernului Harper.

Insa prim-ministrul a avut o intrevedere cu Guvernatorul General (reprezentantul reginei in Canada) si acesta (Michaella Jean) a hotarat ca vacanta parlamentara sa vina mai repede :P
Acum toate sunt bune si frumoase, intre timp coalitia (formata din Noul Partid Democrat, Partidul Liberal si Blocul Quebecois), ca orice coalitie, nu-i asa, asa este, s-a destramat si Stephen Harper si al lui Guvern au iesit teferi si nevatamati din aceasta iarna cu peripetii.

S-ar putea sa va fi plictisit cu aceste amanunte politice, dar eu astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai intampla in continuare in sfera politica. Nu stiu daca e reconfortant sau deranjant sa vezi ca nu numai in tara ta se intampla tot felul de mizerii in parlament.

O sa ma opresc aici, mi se pare ca si asa am scris cam mult azi, dar incerc sa ajung oarecum la zi cu ce s-a intamplat cu mine de cand am venit in Canada.

Minunatul Port Coquitlam (cunoscut si sub denumirea de Poco)

Nu stiu altii cum sunt (:P), dar canadienilor le place sa isi "alinte" orasele. Astfel ca Port Coquitlam este Poco, iar Abbotsford (un oras la 5 km de granita cu SUA si la vreo 60 de Poco), devine Abby.

Poco, orasul in care locuiesc momentan se afla in minunata provincie British Columbia, la 70 km de Vancouver. Oraselul e flancat de munti si de raul Fraser. E o suburbie tipica nord-americana, in care nu vezi oameni plimbandu-se pe strada decat daca au si o lesa in mana. E ideal pentru o familie a carei membri nu mai au chef decat sa se odihneasca dupa o zi obositoare la lucru.

Inca nu am descoperit localuri interesante in care sa iesi, de fapt in afara de cateva fast-food-uri, un Save-on-Foods (supermarket), nu prea mai ai ce sa vezi. E un fel de Tasnad, dar la scara mai mare. Din pacate nu stau aproape de centru deloc, asa ca imi e si mai greu sa descopar locuri pe-aici.

Oricum oameni care stau de mult timp pe-aici imi spun ca nu prea ai unde sa iesi in Poco. Ei daca vor sa iasa ies in Coquitlam, un oras care e f aproape si care e mult mai mare. Sincera sa fiu nici nu sunt interesata de acest orasel, pentru ca nu imi place atmosfera din el. Pare oras parasit, fara oameni in el.

Cred ca din aceasta cauza stau mai mult prin Vancouver, care emana atata energie, incat pare tangibila. Dar am promis ca o sa vorbesc despre Poco, asa ca nu o sa schimb subiectul.

Singurul lucru care imi place in Poco e peisajul, care e minunat. De la geamul casei in care stau se vad muntii si valea cu copaci. O sa pun si niste poze pe blog cand o sa reusesc sa imi descarc pozele de pe telefon (cu alte cuvinte, cand imi gasesc bluetooth stickul).

Despre bucatarie (continuare a unei discutii cu Danutz) - partea a II-a

Aseara, pe drumul inspre Port Coquitlam (sa nu uit sa va scriu si despre Poco intr-o nota separata), am vazut un local care servea mancare etiopiana. Sunt curioasa ce mananca etiopienii.

Mi-am dat seama ca intr-o oarecare masura am facut o greseala cand am spus ca Tim Hortons e varianta canadiana a Starbucks-ului. De fapt Tim Hortons e varianta canadiana a McDonalds.
Blenz Caffee este varianta canadiana a Starbucks-ului. In fine, nu stiu daca este atat de important acest lucru, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare :)

Vineri am mancat un fel de shaorma chinezeasca care avea in compozitie: alge, creveti si orez. Super bun si ieftin. Exista si un magazin chinezesc, T&T, numai cu produse chinezesti. Fructe, legume, carne, mancare preparata, produse de patiserie. Daca nu ar fi etichetele cu pretul si explicatia in engleza, nici nu as stii ce reprezinta produsele respective.

Am descoperit un nou fruct, are gustul strugurilor de la noi, numai ca fiecare boaba e acoperita cu o pelicula relativ solida, pe care trebuie sa o rupi ca sa ajungi la bob. O sa imi notez data viitoare numele fructului. Ca imi dau seama ca jumatate din ce mananc nu stiu cum se numeste :P

Apropo de shaorma, am mancat si aici. Nu stiu daca e din cauza ca m-am obisnuit cu cea din Timisoara, dar cea de aici are alt gust. Ce sa zic? Nu ma omor dupa ea. Nu cred ca o sa mai dau banii pe ea, mai ales ca e si cam scumpa, vreo 7 dolari.

Cam atat deocamdata despre mancare. Nu mai am inspiratie sa scriu despre asta, dar sunt convinsa ca o sa mai scriu pe tema asta mai incolo.

P.S.: Am descoperit numele fructului care are gustul asemanator cu al strugurilor: longan.

Incercare

La minunata idee a lui Daniel, m-am gandit sa imi fac un blog. In felul asta e mai simplu sa scriu ce simt in legatura cu experinta din Canada, fara sa trebuiasca sa scriu acelasi lucru in mai multe mailuri.

Azi a fost prima mea zi de internship (de fapt, ce vorbesc, a doua). Mi-a placut, e interesant sa vezi cum se lucreaza intr-un birou de avocatura. Si e o schimbare placuta, avand in vedere ca aproximativ asta vroiam sa fac si de aceea am si ales Dreptul.

Imi dau seama ca modul in care scriu e un pic formal, dar o sa incerc sa il schimb. Intotdeauna cand am incercat sa imi tin "jurnale" am observat ca exista un oarecare formalism in exprimare. Desi nu era o tema de casa care nu putea sa aiba accente personale, nu am reusit sa ma debarasez nici acum de acest stil.

In fine, ceea ce vroiam sa spun e ca o sa incerc sa scriu ceea ce mi se pare mie interesant, ciudat, diferit in Vancouver.

Despre bucatarie (continuare a unei discutii cu Danutz)

Vancouverul e unul dintre orasele in care poti sa gasesti orice fel de mancare iti doreste sufletul: japoneza, coreeana, indiana, thailandeza, chinezeasca, mexicana, greceasca, turceasca si, bineinteles minunatul fast-food made in America de Nord. Probabil ca mai sunt o gramada de specialitati din alte tari, dar deocamadata astea sunt cele cu care m-am "intalnit" eu si pe care mi-am cheltuit o parte din banii de alocatie.

Dintre toate, preferata mea e japoneza, imi place sushi foarte mult si tot felul de specialitati cu carne de peste. Pretul e mai mult decat acceptabil. Nu am fost intr-un restaurant, dar chiar si in "food court"-urile din mall-uri, bucatari japonezi prepara mancare in fata ta.

De cand am venit aici, nici nu imi mai place mancarea chinezeasca, mi se pare ca paleste in comparatie cu cea japoneza. Si chinezii mananca mancare japoneza :)
Pana acum am vizitat doar restaurante indiene si coreene.
Mancarea indiana e buna, imi place, au un fel de paine nedospita, care se numeste "nan", cred ca e painea lor traditionala.

Restaurantul coreean la care am fost de doua ori pana acum m-a facut sa reconsider picantul. Sa ma explic. Inainte sa pasesc in restaurantul asta stiam ca imi place sa mananc picant si indiferent cat de picanta era o mancare, nu mi se parea ca e dificil de mancat. E, acum stiu ca greseam. Am comandat carne de pui cu ceva sos picant. Si desi a incercat chelnerul sa ma convinga ca e picant, imi ziceam ca nu poate fi chiar atat de rau. Cred ca daca va spun ca nu am simtit gustul carnii din cauza sosului, am spus tot. Noroc ca fratele Gabrielei (prietena cu care stau in casa) a fost destul de inspirat sa comande bere. Dar chiar si asa, nu am reusit sa imi stapanesc lacrimile. Nu stiu daca as repeta experienta, da stiu ca am mancat toate aripioarele din farfurie, sau no, sosul, asezonat cu aripioare.

Am incercat si KFC-ul aici, pentru ca cel din tara imi placea. Bleah! Crispy strips, care era meniul meu preferat are gust de pasta. Pasta de nu se stie exact de ce, dar in nici un caz de carne de pui. Ala din tara macar avea gust de pui, aici cred ca si-a pierdut semnificatia, sau gustul. A fost prima si, sper, ultima data cand am mancat la KFC.

In schimb inghetata de la McDonald's, McFlurry e minunata si nici nu e foarte scumpa. E aprox 2.50 cad, aprox. 6 lei.
Un fenomen foarte raspandit in Vancouver e fenomenul Starbucks. Sunt atat de multe cafenele din lantul american incat li se potriveste expresia "ca ciupercile dupa ploaie". Pe strada cea mai populara din Vancouver, Robson Street, e cate un Starbucks la fiecare colt. La un anumit colt sunt doua, unul pe stanga si un altul pe dreapta. Am devenit fan Starbucks, desi nu beau cafea, dar am incercat ceaiul de la ei, ciocolata calda, frapuccino si caffee late. Sunt bune, muzica e misto si atmosfera relaxata. Din cate am citit in Dilema veche, s-a deschis acum unul si in Bucuresti.

Varianta canadiana a Starbucks-ului, care mai adauga si mancare, e Tim Hortons. Nu imi prea place, nici cum arata interiorul "localului" si nici cum mi se pare ca e tratat personalul.
Dar aici se pare ca taberele sunt impartite, in cei care prefera Starbucks si cei care sunt fani Tim Hortons.

Sunt convinsa ca as mai avea ce sa va zic pe tema asta, dar e deja ora 11.39 PM si sunt cam obosita.
Promit sa revin cu partea a 2-a.